PRINTRE TĂCERI (PREMIERA)

PRINTRE TĂCERI (PREMIERA)

Related Post

When:
June 13, 2015 @ 8:00 pm – 9:00 pm
2015-06-13T20:00:00+03:00
2015-06-13T21:00:00+03:00
Where:
Teatrul Arca din clubul La Scena
Calea Călărașilor 55
București
Romania
Contact:
Teatrul Arca
PRINTRE TACERI
Teatrul nu e numai dialog.
Teatrul nu e numai cuvânt.
Teatrul mai e și tăcere. Dacă vreți să vedeți, să simțiți, să…, ei, da, auziţi, ce anume se întâmplă când navighezi… Printre tăceri, vino sâmbătă, 13 Iunie, la ora 20 la Teatrul ARCA din Clubul La Scena!

ISABELLA  DRAGHICI - afis spectacol PRINTRE TACERI pb

PRINTRE TĂCERI

un one woman show

                                                                                       Cu:

                                                                                                                 Isabella Drăghici

Scenariul și regia:
                                Isabella Drăghici

Ilustrația muzicală:
                                Isabella Drăghici

Durata: 45 min

           Spectacolul vorbește despre provocările vieții, ale dragostei, despre eforturile omului de a-și înțelege destinul și a și-l împlini. Povestea femeii din Printre tăceri poate fi povestea oricui. Ea operează în registrul concret, al evoluției prin ciclurile vieții, și în registrul simbolic, mutații de natură reflexivă: față în față cu sine însuși, cu destinul său, omul nu poate decât să înțeleagă natura efemeră a propriei sale condiții.

              Structurat pe tablouri de viață emblematice, spectacolul utilizează limbajul non-verbal,  îngemând pantomima, dansul, mișcarea scenică, expresivitatea corporală, momentele interactive cu publicul, pentru a susține mesajul. Provocarea majoră este aceea a înlăturării măștilor rolurilor sociale cu care ne identificăm, pentru a înțelege că, între naștere și moarte, existența noastră este mai mult decât suferință, iluzie sau condamnare: este un exercițiu de Înțelepciune.

               Cătălina Buzoianu, regizor, Doctor Honoris Causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București:

            „Spectacolul Printre tăceri captivează prin prospețime și talent, prin inteligență și sensibilitate, prin surpriza permanentă pe care actrița Isabella Drăghici o aduce pe scenă. Magnetizând publicul prin expresivitate și prezență scenică, Isabella Drăghici este o actriță în care cred și a cărei evoluție o urmăresc îndeaproape. Am remarcat-o la workshop-ul dedicat lui August Strindberg pe care l-am susținut în  cadrul Festivalului Național de Teatru, 2012.”

             Isabella Drăghici este actriță în Compania Passe-Partout, poetă și prozatoare, autoare a volumului de versuri PRINTRE TĂCERI, apărut în anul 2014, la editura Tracus Arte, volum a cărui atmosferă a inspirat crearea spectacolului purtând un titlu omonim. Isabella Drăghici este licențiată a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București (2001), M.A. în Studii Religioase – Texte și tradiții (Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, 2013) și, în prezent, doctorandă a Facultății de Filosofie, Universitatea din București, în domeniul Antropologia artei, cu o cercetare privind raportul dintre sacru și arta teatrală.

_EDU7997

Isabella Draghici - Printre taceri  2

Isabella Draghici - Printre taceri 3